The identity of questions

Tinerete fara batranete... si viata fara de moarte?

2011-11-02T21:46:00.005+02:00

Sa ne aducem aminte macar un moment de batranii nostri si de felul in care traiesc in lumea noastra.
E coplesitor sa vezi acest spectacol al batranetii, al suferintei si durerii.
Cine a intrat vreodata intr-un spital sau cine a trait macar cateva zile langa un bolnav imobilizat la pat, cu durerile lui, constient, emotiv, echilibrat si intelept sau poate mai putin prezent si care traieste din vise si remuscari... e pur si simplu dureros pana la lacrimi si cu atat mai dureros este cand nu poti face mare lucru sa alini aceste suferinte, dar poti face multe totusi pentru a alina macar o parte...
Va rog din suflet sa le alinati suferinta: un telefon, o vizita, o imbratisare, sa le spuneti ca ii iubiti, o caldura sufleteasca sa ii tina in brate macar un minut, o privire duioasa ... sau chiar un pachet de biscuiti sa stie ca nu i-ati uitat...
Din pacate uitam mult, uitam cum au avut grija de noi ani de zile, uitam cum ne-au tinut la ei vacantele cand de-abea asteptam sa plecam de acasa, uitam cum ne aduceau ce aveau mai bun pe acasa cand veneau la noi, uitam cum au avut rabdare cu noi, uitam cum ii uitam chiar si acum cand ne bat la cap cu observatiile de moda veche, dar sa nu uitam totusi sa le multumim si sa avem grija de ei pentru ca societatea nu le da nici o sansa. Si chiar si acolo unde le da o sansa sunt umiliti si tratati cu dezinteres ca doar oricum nu mai au mult si le vine trenul.
Ei bine eu refuz sa imi abandonez batranii!!!!!

Poezie de Pasti

2011-04-26T09:08:00.000+03:00

Când Pastile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri si dus agale,
Copil ma regasesc în satul meu
La casa batrâneasca de pe vale ;

Simt si acum, pe prispa, dimineata,
Cernându-si fluturasii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingasie fata
Ciresii alintându-se în floare,

Si-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi “ziua buna”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnita batrâna ;

Se anunta o mare sarbatoare,
Iar martora era si Luna plina :
Va coborî din morti, spre Înaltare
Isus, a lui Maria, cu lumina !

Ca începea asa o primeneala,
Miresmele de flori de liliac,
Si lutul proaspat, iz de varuiala,
Se vânturau prin usa din cerdac,

Ne usuram si trupul de povara
Si sufletul cumva de-am suduit,
(Scapam si eu atuncea de ocara,
În ziua când mergeam la spovedit !)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, ca ne rodea burtica,
Ne mai spurcam si noi, deh, la mâncare,
Ca popa nu stia, zicea bunica,

Dar totul se facea cu rânduiala
Si toate le-asezau la locul lor,
Stiau batrânii bine, fara scoala,
Cum sa-L primim pe-al lumii Salvator…

……………………………………

În miez de noapte, satu-n asteptare,
Biserica-ntr-o hora o strângea,
Lumini se aratau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paste si lumina,
Bunica ne dadea miel din cuptor,
Iar ouale-asteptau pe masa plina
Sfintite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe lunca ne-ntâlneam
Gatit în straie noi, cum altul nu-i,
Caci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se nastea si la-nvierea Lui,

Si câta bucurie, ‘ntregul sat,
Oua ciocnind cu mare si cu mic,
“Cristos a înviat ! Adevarat !”
Pe pajistea cusuta-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeasi lunca mândra ca o ie,
Mi-a dat ca sa le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Marie…..

As vrea sa vin din nou în satul meu,
În zi de Pasti, în zi de sarbatoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare…..

E Paste iar si Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mari, de al meu sat,
O lacrima de dor mi se prelinge…..

Simt o speranta-n suflet cum izvoare
Din flacara-I ce arde, tumultoasa,
La ziua si satucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasa.

(Valeriu Cercel)

Broscuta - prajitura copilariei

2010-11-10T17:12:00.004+02:00

Azi a fost o zi deosebita pentru mine, daca ma intrebati de ce, habar n-am, nu stiu de unde a venit acest aer de copilarie.
Azi m-am trezit cu chef de adolescenta, m-am imbracat cu o fusta scurta cum purtam in liceu, cu cizme cu toc. Cine ma cunoaste in ultimii ani numai, se intreaba acum de unde am eu asemenea haine, ei bine am, de cand eram twenty one:).
Am mai pus in graba ceva comod (o camasa, esarfa neagra si o vesta) si am lasat parul valvoi ca nu imi place sa pierd vremea cu detalii.
Surpriza a fost pentru mine cand multi colegi si colege au observat schimbarea de look, poate ca ar fi trebuit sa ma simt bine ca lumea ma baga in seama, dar foarte ciudat ma gandeam ca oare cat de banala pot sa fiu in restul timpului daca o simpla tinuta vestimentara poate sa aduca comentarii atatea, de fapt stiam ca haina face pe om, dar nu credeam chiar asa...
Oricum, am trecut repede peste astfel de ganduri ca am fost prea ocupata sa ma simt twenty one (nu scriu in romaneste ca nu imi vine sa cred ca nu mai am aceasta varsta si ar fi prea dureros pentru mine sa scriu in cifre si legal ca nu mai sunt twenty one.
Si inca am mai facut ceva deosebit azi, am mers singura pe strada si am privit la trecatori in timp ce mancam o prajitura. Nu orice prajitura, ci o broscuta, sigur, in forma de prajitura. Stiti care? aia cu aluat ca de salam de biscuiti, cacao si o usoara aroma de rom. Nu cred ca nu stiti, cei care sunteti usor trecuti de twenty one trebuie sa stiti despre ce vorbesc.

Cred ca am simtit gustul copilariei sau de fapt adolescentei? Un moment de fericire ca sunt iarasi copil; ca pot sa mananc pe strada o prajitura, ca m-am murdarit si pe fata si pe maini, nu e usor sa mananci o prajitura in mers.
Cum e? E dulce si simpla si trebuie mancata cu pofta ca e mica si se termina repede, apoi trebuie stinsa cu multa apa - ca la twenty one in serile de betie.
S-a terminat broscuta si eu am ramas cu gandul la ea, am revenit la servici si eu am ramas cu gandul la ea, am mers acasa tot cu gandul la ea... la varsta de twenty one, vara, in vacanta, acasa.

Daca amintirile v-au multumit pentru macar o secunda ma declar multumita!
PS: nu sunt nici high nici drunk, doar older :-)

Sa auzim NUMAI de bine!

Curaj

2010-11-05T10:02:00.002+02:00

Salutare onorabililor!
De data asta nu mai lungesc vorba.
Pentru azi am un singur secret care poate e adevarat, sa ne gandim un pic la el.
"Curajul nu e lipsa fricii, ci abilitatea de a actiona chiar daca te temi!"
Sa auzim NUMAI de bine!

Downshifting

2010-08-25T13:31:00.015+03:00

Salutare dragi prieteni!
Dupa lungi cautari si subiecte care pareau neinteresante, iata ca am regasit un pic de entuziasm sa mai impartasesc cu toata lumea cateva ganduri.

De cele mai multe ori in viata mea s-a adeverit zicala "nu e pentru cine se pregateste ci e pentru cine se nimereste". Inteleg prin asta ca unele planuri gandite, pregatite, momente de despicat firul in patru sau doar simple ingrijorari nu s-au intamplat conform celor prevazute. Nu o data mi s-a intamplat sa traiesc "agile" si sa fie nevoie sa ma adaptez la conditiile date, sa gasesc solutii din zbor, solutii total diferite de ceea ce aveam planificat pana in acel moment. Am trecut si prin momente in care schimbarile de planuri si rasturnarile de situatii m-au afectat si mi-au intunecat gandirea pentru o vreme, dar, din nou, omul are o capacitate enorma de adaptare si se pare ca nici eu nu fac exceptie de la aceasta regula.

No asa, dar probabil ca va ganditi ce mi-a venit sa vorbesc despre subiectul acesta cu planificarea si cu lucrurile neasteptate, mai aveti putintica rabdare ca vine si legatura cu titlul acestei postari.

Cu totii planificam sa fim cei mai sanatosi, cei mai destepti, cei mai frumosi, cei mai bogati, cei mai faimosi, cei mai manageri si alte dorinte la superlativ; pentru toate astea muncim cat mai mult ne sta in putere si ne sacrificam uneori timpul, facem compromisuri pentru visele noastre de preamarire si satisfacerea orgoliilor noastre.

Planurile ... uneori ies uneori nu... Se poate sa ne dam seama dupa un timp ca investirea in pozitii inalte ierarhic sau in joburi de publicitate, faima si lauda, s-ar putea sa nu fi meritat in raport cu efortul depus si cu timpul pierdut.

Unde este linia de echilibru?

Cred ca trebuie sa fie in acelasi timp curajosi si cu o gandire limpede cei care stiu ce doresc sa faca cu viata lor, trebuie sa stie care este limita dintre a munci pentru a trai, si a trai pentru a munci.
Cred ca fiecare din noi am putea sa ne intrebam in ce categorie suntem?
Cu siguranta ca toti vom raspunde ca muncim pentru a trai, pentru ca ne dorim cu totii un trai decent si cum altfel sa castigam bani decat prin munca - de acord.
DAR
De fapt aceasta zicala ne poate pacali amarnic, adica suntem in continuare de acord cu "muncim ca sa traim", dar intrebarea de fapt este cum sa traim? ce ne ofera banii castigati din munca noastra? ce putem face in timpul in care nu muncim? cat timp mai ramane in afara muncii?
Ne-a intrat in cap inca din copilarie ca daca muncesti mult si bine o sa ai un viitor bun si este inca valabil acest lucru, dar cu maaaaare atentie, pacaleala intervine atunci cand uitam sa mergem acasa, sau mergem acasa si ne gandim tot la servici, sau mergem acasa si ne apucam de alta munca, sau mergem acasa si ne cream alte frustrari legate de ce vedem la televizor, sau ne gandim mereu la ce sa ne mai cumparam si unde sa mai calatorim si iarasi ne planificam alt proiect care ne va inrobi din nou pentru o buna bucata de timp... si uite asa ani la rand o sa ne trezim, daca ne trezim vreodata, ca suntem niste roboti si ca nu am facut altceva decat sa castigam bani pe care i-am cheltuit la fel de repede si ne-am imprumutat pe la banci facandu-ne astfel robii altora ... si uite asa...

Cineva o sa spuna, bine, si atunci ce vrei sa facem? sa stam cu totii in varful patului si sa nu facem nimic?...

Raspunsul este "Sigur ca nu", trebuie cumva sa facem toate astea, sa muncim, sa mancam, sa ne plimbam, sa ne cumparam lucrurile pe care ni le dorim, dar cu ce atitudine, cu ce pret, cu ce gandire si in ce cantitati?

Unul din raspunsurile momentului vine de la un "trend" initiat pe la americani de prin 1990: "downshifting".
Daca ne luam dupa sensul original in care este folosit acest cuvant de soferi, inseamna a "retrograda" dintr-o viteza mai mare intr-o viteza mai mica a cutiei de viteze.

Cam asa ceva inseamna si pentru oameni, este un concept, in care alegem sa "retrogradam", sa traim mai simplu, sa scapam din cursa obsesiva a materialismului si sa reducem stresul si costurile emotionale care vin o data cu ritmul de viata alert indreptat mai ales spre bunastarea materiala.

"Dowshifting" incearca sa gaseasca un echilibru intre placere si munca, incearca stabilirea viselor spre implinirea personala si a relatiilor intre oameni, si nu incurajeaza fuga dupa bani si bunuri materiale.

Chiar daca nu folosesc acest termen, sunt multi oameni care traiesc deja dupa acest concept, fenomenul este dezvoltat in Europa de Vest si se refera la acele persoane care prefera sa isi petreaca mai putin timp muncind si mai mult facand lucruri simple: plimbari, vacante la tara, calatorii lungi cu trenul si cu barca...

"Downshifting"-ul s-a nascut din refuzul societatii occidentale de a deveni sclavul valorilor materiale si de a consuma toata existenta alergand dupa bani, dupa o pozitie ierarhica; inseamna refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari... Ideea de baza este ca
de fapt, calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material - nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit în viata -, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel încât sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare e vorba de o etica a muncii.

Nu pot sa spun ca sunt de acord cu extremistii, adica refuzul pozitiei sau banilor, dar as vrea sa nu devin sclava acestor valori si sa stiu sa ma bucur de lucrurile si intamplarile mici si frumoase de zi cu zi.

Acum ca am invatat ce inseamna "downshifting" ma gandesc ca cel mai bine ar fi sa ramanem in echilibru, sa luam ce e bun si ce ni se potriveste de la fiecare trend si din fiecare moda... si sa ramanem fiecare in barca lui si in visele lui, fara sa fim rigizi, dar totusi cu coloana vertebrala ancorata in realitate!

... si cel mai important sa nu uitam sa traim!

PS: Iata ca din nou, dupa atata vorbarie tot intre idei am ramas, tot la valorile individuale, nu pot sa condamn nici pe unii nici pe altii, nici materialistii nici "downshifter"-ii ...
.....fiecare e liber sa aleaga cum doreste sa isi traiasca viata!
Fie ca si acest post sa aduca o informatie noua voua celor care cititi si sa va hotarati singuri destinul.

Cu drag,
LOO

Hristos a Inviat !

2010-04-06T09:41:00.005+03:00

Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.

Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.

In stupii de albina fara gres,
In vantul care sufla mangaios
In ramura-nflorita de cires
Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos?

Ai cantarit cu mintea ta crestine
Cat bine ai facut sub cer umbland,
Te simti macar acum pornit spre bine
Macar acum te simti mai bun, mai bland?

Simti tu topita-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura?
Iubirea pentru semeni o simti iar?

O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur macar azi te-au imbracat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!
de Vasile Militaru

A world without Romania

2010-01-20T10:46:00.005+02:00

Adio pentru eternitate

2009-12-21T11:06:00.005+02:00

A plecat dintre noi prea repede, la varsta de 36 de ani.
Semnatura lui era MA si era cel mai calm, calculat Project Manager din cati am cunoscut. Fara sa vrea, era agile intr-o lume waterfall, respectuos, precaut, stia sa vorbeasca cu fiecare pe limba lui.
Am lucrat impreuna la un moment dat. Mi s-a parut mereu misterios in unele discutii, parea si se comporta mai matur decat era si stiam ca ascunde un secret legat de sanatate dar nu mi-am imaginat ca era asa de grav si se va duce asa de repede.
S-a dus in 18 decembrie 2009 in zori dupa un infart... la 36 de ani.

Doamne, te rog, odihneste-l in pace pentru eternitate...

Aceste randuri sunt un omagiu pentru MA si ma rog sa ii fie bine acolo unde merge.

Ruga pentru parinti

2009-11-05T12:35:00.003+02:00

Enigmatici si cuminti
Terminandu-si rostul lor,
Langa noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti.
Cheama-i doamne inapoi,
Ca si-asa au dus-o prost
Si fa-i tineri cum au fost
Fa-i mai tineri decat noi.

Pentru cei ce ne-au facut
Da un ordin da ceva,
Sa-i mai poti intarzia,
Sa o ia de la-nceput.
Au platit cu viata lor,
Ale fiilor erori,
Doamne fa-i nemuritori,
Pe parintii care mor.

Ia privitii cum se duc
Ia privitii cum se sting,
Lumanari in cuib de cuc,
Parca tac si parca mint,
Plini de boli si suferinti,
Ne intoarcem in pamant,
Cat mai suntem cat mai sunt
Mangaiatii pe parinti.

E pamantul tot mai greu
Despartirea-i tot mai grea,
Sarut mana tatal meu
Sarut mana mama mea
Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu
Eu sunt cel ce va urma,
Dragii mei ma duc si eu.

Sarut mana tatal meu,
Sarut mana mama mea,
Ramas bun baiatul meu,
Ramas bun fetita mea.
Tatal meu, baiatul meu,
Mama mea, fetïta mea.

IN TIMP ÎNVEŢI

2009-10-23T15:25:00.001+03:00

IN TIMP ÎNVEŢI
Jorge Luis Borges

După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de
siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe...
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi
ochii larg
deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri ...
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se
opresc însă la
jumătatea drumului.

Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi
calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori,
şi învaţă că întradevăr poate suporta,
că întradevăr are forţă,
că întradevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă ....
şi cu fiecare zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te
întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te
iubească cu defectele
tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această
persoană doar pentru
a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt
număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de
false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot
face.

Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi
la aceeaşi
intensitate.

Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită
alături de fiecare
fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau
dispreţuieşte o fiinţă
umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se
petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi
sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt.....

Cu timpul vei învăţa că încercând

să ierţi sau să ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.

Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul...

Nunta de perle

2009-10-15T16:04:00.002+03:00

O perla adevarata
O perla adevarata are nevoie de timp pentru a se naste
O perla adevarata cu greu se recunoaste
O perla adevarata are nuante ca si tenul
O perla adevarata oglindeste prietenul
O perla adevarata nu are gauri si nici semne
O perla adevarata ce poate sa insemne?
O nunta de perle impreuna la treizeci de ani
Sanatate va dorim cu drag: La multi ani!

.... randuri scrise de mine pentru niste prieteni dragi, cu ocazia implinirii a 30 de ani de casatorie.

Michael Jackson

2009-06-26T15:44:00.014+03:00

Dupa cum probabil ati auzit deja, ieri, 25 iunie 2009 a venit trenul lui Michael Jackson si a plecat dintre noi. Dumnezeu sa il odihneasca in pace.

Azi am lucrat toata ziua pe muzica lui, am ascultat tot ce am gasit pe net si va arat si voua cele doua cantece cu niste mesaje simple dar puternice care m-au impresionat. De fapt mai multe melodii si versuri m-au impresionat, dar nu prea are rost sa le scriu pe toate, poate dupa ce cititi o sa va luati si voi cateva minute sa ascultati ce va place mai mult de la el.

Mi-am adus aminte pentru a nu-stiu-cata oara ca noi, oamenii, suntem mici si prosti, gresim mult si ne dam seama tarziu sau nu ne dam seama niciodata.
De ce zic asta?
Pentru ca nu o data s-a intamplat ca gura lumii sa ne influenteze, sa ne lasam condusi de jumatati de informatii ajunse pana la noi, de zvonuri, barfe, si de oameni care vor doar bani sau sa isi dea importanta degeaba.
Prin asta vreau sa spun, daca ar citi ce scriu sau ar simti ce gandesc, as vreau sa ii spun lui Michael Jackson (si altora care sunt sau nu mai sunt), sa ma ierte ca l-am judecat atata vreme si nici nu am fost atenta poate, sau nu am inteles muzica lui. Am auzit scandaluri legate de el, am vazut gesturile pe care le face pe scena si care la vremea aceea pareau prea indraznete, l-am judecat pentru ca s-a transformat in alb, si cate si mai cate... De-abea acum vreo 2,3 ani m-a facut atenta prietenul meu sa ascult melodiile si versurile, indiferent de alte informatii pe care le am despre el, si de-abea atunci am recunoscut ca este un artist. Nu ca m-as pricepe eu prea tare la muzica sau la show-uri, dar pur si simplu mi-a placut si mesajele transmise sunt pozitive, clipurile sunt inedite, iar omul pare foarte sensibil.
Concluzia este ca trebuie sa luam ce e mai bun de la fiecare, "sa faci ce zice popa, nu ce face popa"...
Sigur ca vedem partile rele si le vom vedea mereu, judecam aspru ideile si comportamentele cu care nu suntem de acord, condamnam in sinea noastra sau povestind cu preietenii ca nu ne place si e rau ce a facut ala sau ala, punem la indoiala daca a facut sau nu rau, daca sunt minciuni sau adevar, dar ne vom uita apoi si la ceea ce face bine, la mesajele pozitive si la dragostea pe care o transmite, si o sa iertam, o sa uitam partile rele si o sa ramanem cu un gust bun si cu un subiect de gandit.

"Man In The Mirror"

I'm Gonna Make A Change,
For Once In My Life
It's Gonna Feel Real Good,
Gonna Make A Difference
Gonna Make It Right . . .

As I, Turn Up The Collar On My
Favourite Winter Coat
This Wind Is Blowin' My Mind
I See The Kids In The Street,
With Not Enough To Eat
Who Am I, To Be Blind?
Pretending Not To See
Their Needs
A Summer's Disregard,
A Broken Bottle Top
And A One Man's Soul
They Follow Each Other On
The Wind Ya' Know
'Cause They Got Nowhere
To Go
That's Why I Want You To
Know

I'm Starting With The Man In
The Mirror
I'm Asking Him To Change
His Ways
And No Message Could Have
Been Any Clearer
If You Wanna Make The World
A Better Place
Take A Look At Yourself, And
Then Make A Change
(Na Na Na, Na Na Na, Na Na,
Na Nah)

I've Been A Victim Of A Selfish
Kind Of Love
It's Time That I Realize
That There Are Some With No
Home, Not A Nickel To Loan
Could It Be Really Me,
Pretending That They're Not
Alone?

A Willow Deeply Scarred,
Somebody's Broken Heart
And A Washed-Out Dream
(Washed-Out Dream)
They Follow The Pattern Of
The Wind, Ya' See
Cause They Got No Place
To Be
That's Why I'm Starting With
Me

I'm Starting With The Man In
The Mirror
I'm Asking Him To Change
His Ways
And No Message Could Have
Been Any Clearer
If You Wanna Make The World
A Better Place
Take A Look At Yourself And
Then Make A Change

"Heal the World"

There's A Place In
Your Heart
And I Know That It Is Love
And This Place Could
Be Much
Brighter Than Tomorrow
And If You Really Try
You'll Find There's No Need
To Cry
In This Place You'll Feel
There's No Hurt Or Sorrow

There Are Ways
To Get There
If You Care Enough
For The Living
Make A Little Space
Make A Better Place...

Heal The World
Make It A Better Place
For You And For Me
And The Entire Human Race
There Are People Dying
If You Care Enough
For The Living
Make A Better Place
For You And For Me

If You Want To Know Why
There's A Love That
Cannot Lie
Love Is Strong
It Only Cares For
Joyful Giving
If We Try
We Shall See
In This Bliss
We Cannot Feel
Fear Or Dread
We Stop Existing And
Start Living

Then It Feels That Always
Love's Enough For
Us Growing
So Make A Better World
Make A Better World...

Heal The World
Make It A Better Place
For You And For Me
And The Entire Human Race
There Are People Dying
If You Care Enough
For The Living
Make A Better Place
For You And For Me

And The Dream We Were
Conceived In
Will Reveal A Joyful Face
And The World We
Once Believed In
Will Shine Again In Grace
Then Why Do We Keep
Strangling Life
Wound This Earth
Crucify Its Soul
Though It's Plain To See
This World Is Heavenly
Be God's Glow

We Could Fly So High
Let Our Spirits Never Die
In My Heart
I Feel You Are All
My Brothers
Create A World With
No Fear
Together We'll Cry
Happy Tears
See The Nations Turn
Their Swords
Into Plowshares

We Could Really Get There
If You Cared Enough
For The Living
Make A Little Space
To Make A Better Place...

Heal The World
Make It A Better Place
For You And For Me
And The Entire Human Race
There Are People Dying
If You Care Enough
For The Living
Make A Better Place
For You And For Me

Heal The World
Make It A Better Place
For You And For Me
And The Entire Human Race
There Are People Dying
If You Care Enough
For The Living
Make A Better Place
For You And For Me

Heal The World
Make It A Better Place
For You And For Me
And The Entire Human Race
There Are People Dying
If You Care Enough
For The Living
Make A Better Place
For You And For Me

There Are People Dying
If You Care Enough
For The Living
Make A Better Place
For You And For Me

There Are People Dying
If You Care Enough
For The Living
Make A Better Place
For You And For Me

You And For Me
You And For Me
You And For Me
You And For Me
You And For Me
You And For Me
You And For Me
You And For Me
You And For Me
You And For Me
You And For Me

Doamne, daca-mi esti prieten

2009-05-14T21:45:00.004+03:00

Am ascultat aceasta poezie de Spiridon Popescu recitata de Florin Piersic si m-a emotionat enorm.
De data asta nu mai comentez nimic, va rog numai sa-l ascultati, poate ca e un pic prea intim ca sa discutam, dar stiu ca fiecare din noi vom simti ceva.

versurile originale:

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.

Buna dimineata lume!

2009-02-13T16:43:00.006+02:00

Vineri, 13 februarie 2009, cand Clujul e sub zapada, in jurul orei 15 s-a nascut juniorul unei prietene dragi, pe numele lui MZ.

Sigur ca o sa ne aducem aminte toata viata de aceasta zi si noi, prietenii, dar mai ales prietena noastra, mamica proaspata a lui MZ care a trecut prin multe momente intense pentru a-l naste pe micutul lor print.

Eu voi povesti varianta noastra (a prietenelor) din acea zi frumoasa, parintii vor povesti si ei, daca vor dori versiunea lor, care a fost cu siguranta altfel decat a noastra, mult mai intensa, mai dureroasa si mai fericita decat a noastra.

Si cum ziceam, ajung dimineata la servici si trec prin rutina de dimineata, si dau sa ma apuc de lucru, cand primesc o veste pe IM, "prietena noastra e la spital, i s-a rupt apa azi noapte". Vai ce emotie, bineinteles ca mai apelez pe IM inca vreo doua prietene sa le zic marea veste. Suntem toate emotionate si clar ca nu mai avem chef de lucru si ne tot intrebam una pe alta ce o face si cum o fi, mai ales ca MZ a venit un pic mai repede pe lume. Suntem ingrijorate toate si ne gandim sa fie totul bine. Ce sa zicem, daca si noi am avut emotii si am tot povestit, imi dau seama prin ce au trecut ei. Si pana la urma mi-am luat inima in dinti si o sun pe viitoarea mamica. Imi raspunde cu un ton scazut si pe urma am inteles ca erau mai multe in sala si de-aia vorbea asa incet. Imi zice ca e totul bine, ca se simte bine si ca asteapta sa vina bebe. Fata de noi, prietenele care eram cam agitate si nerabdatoare, mamica in cauza era calma la telefon, parea un pic nelinistita, dar stapana pe situatie. Nu am stiut ce se zice in astfel de cazuri si zic si eu ca nepriceputa: "Succes! si Doamne Ajuta!".

Si totusi, trebuie sa muncim ceva ca nu ne luam salariul degeaba, am trecut la treaba, dar cu gandul tot la ea, ce o face, cum o fi, mai ales ca era singura in sala, adica pe tatic nu l-au lasat sa intre si ne gandeam ca se plictiseste poate.
Din cand in cand mai povesteam cu fetele "nu stiti ceva, ce mai este.. etc" si uite asa, dupa 4 ore primesc un telefon de la tatic care spune emotionat "Avem un baietel!", si eu incep sa sar in sus (ii drept ca el nu prea avea cum sa ma vada", in fine, zice ca toata lumea e bine si baietelul e de nota 10. zic: "Felicitari si toate cele bune".. si sincer nu mai stiu excat ce am mai zis ca eram cam emotionata.

Seara ne vedem cu restul de prieteni si bem un vin in cinstea lor, dar in absenta ca no, oamenii deja au bebe si nu pot sa vina cu noi, dar ne-am cinstit bine cu cateva sticle de Pinot Noir ca sa fie cu noroc si sanatate.

Ziua urmatoare, 14 februarie, de ziua indragostitilor mergem toate la spital sa vedem micuta minunte. MZ era imbracat in verde si statea cuminte in patut langa mamica lui. Doamne ce minunte, cu cateva zile inainte o vazusem cu burtica mare si acuma mogaldeata asta sta pe patut si da din maini si din picioare. Sigur ca mamica este putin afectata si obosita de tot ce traise ultimele 48 de ore, fara prea mult somn si cu mult zbucium, si totusi era bine, era in picioare si isi tinea copilul in brate. Doamne ce minune!

Poate ca o sa ziceti ca oare de ce sunt asa de impresionata? Pai va spun eu: pentru ca nu am mai vazut niciodata un bebe asa de tanar (de 1 zi), si nu am stat atat de aproape de o mamica proaspata, si cred ca toate sunt amplificate de faptul ca pe mine ma sperie atata responsabilitate si toate cate trebuie sa se intample pentru ca un copil sa se nasca.

Mi-am adus aminte de mama mea, care mi-a zis ca tare mult a suferit ca eu sa ma nasc, si totusi m-a dorit si m-a iubit mai mult decat am putut eu sa inteleg vreodata. Mi-am adus aminte de bunica-mea care l-a nascut pe tati singura, la tara, acasa in pat, dupa o zi de sapa si a fost sanatos si voinic. Si mi-am adus aminte de dragostea pe care trebuie sa o simta parintii fata de copii, si cred ca mamele naturale un pic mai mult pentru ca au tinut in corpul lor corpul acesta micut care da din maini si din picioare. Dovada cea mai proaspata a acestei legaturi este ca, MZ plangea in sala de nou nascuti si cand a aparut mamica lui si l-a luat in brate a tacut din plans si s-a simtit probabil in siguranta.

Numai Dumnezeu stie cum a gandit nasterea, poate ca este sacrificiu din dragoste, poate ca este constientizarea faptului ca este singura mostenire adevarata care poate fi lasata pentru posteritate, poate ca este pur si simplu altruism si dorinta de a darui unui omulet asa mic dragoste si grija.
(nu sunt total cu capul in nori in ceea ce scriu/gandesc, dar nu vreau sa stiu de mamele care isi abandoneaza copii si de-alea de stririle de la ora5, acest post este dedicat lui MZ si nasterii lui care este frumoasa si dorita, sa nu imi spuneti chestii negative ca nu folosesc la nimic)

Deci vedeta lunii este MZ junior, mamica lui si taticul lui, felicitari, sanatate, dragoste si tot ce isi doresc ei mai mult si mai mult.

De-abea astept sa mergem la cumparaturi pentru asta micu' si sa il vedem cum se bucura de jucarii si sa ne jucam cu el(dar mai e pana acolo).. deocamdata ii lasam pe ai lui parinti sa se preocupe de el, noi, prietenii mergem la joaca :).

Buna dimineata lume!!! ( zice MZ zambind smechereste in salopeta lui de dragoste)

Va urma inca o poveste - pentru ca mai este un bebe pe drum, o sa vedem cand zice barza ca e vremea, il asteptam si pe el sa vina cu bine. :)

Prieteni

2009-02-05T12:11:00.010+02:00

De cand cu prietenul care mi-a zis sa nu mai aplec urechea la "vedete", am incercat sa imi gasesc alte ocupatii mai utile decat atat.
Din pacate (iarta-ma prietene), nu am ajuns prea departe; stiu ca "invatul are si dezvat" dar mai incet si mai greu decat credem noi... asa ca iata-ma in fata standului de ziare si reviste dintr-un supermarket si m-am gandit ca e cazul sa mai vad si eu ce subiecte mai sunt prin revistele astea. Am aruncat o privire pe rafturi si vad una din reviste pe care era un ruj gratis de o culoare turbata (roz aprins) si m-am gandit sa ma distrez si eu un pic. Foarte rar cumpar reviste pentru femei, sau de fapt foarte rar cumpar reviste, dar din cand in cand ma mai amuz si eu.
Bineinteles, ca daca tot citesc asa de rar reviste de-astea am citit-o din cap pana la coada sa vedem ce subiecte se mai poarta.
Si uite asa ajung si la subiectul acestei postari: despre prieteni si prietenii. Articolul din revista nu era ceva profesionist, psihologic sau vreo analiza in care se dau raspunsuri, din contra, era ceva foarte usor de citit, ceva de bun simt, normal, comun, ganduri si chestii cu care ne intalnim fiecare cel putin o data in viata. Si totusi m-a facut sa imi dau seama ca parte din gandurile mele erau acolo, putin ordonate si cu mai multe generalizari decat in mintea mea.
Despre ce este vorba de fapt?
Despre ce se intampla cu noi de-a lungul vietii noastre sociale.
Inca din copilarie avem prieteni, copiii cu care ne jucam si pe care ii aduc parintii la noi sau mergem noi la ei in timp ce ai nostri stau de povesti sau joaca o canasta si noi, copiii, ne jucam cu jucariile din dotare, sau ascultam o poveste, sau, cand eram mai maricei ne jucam afara elastic (peci, cum se zicea pe la mine pe acasa), sau castel, sau ascunselea sau tara tara vrem ostasi, sau cand eram si mai mari ne jucam flori fete si baieti... si nici nu mai stiu cate alte inventii de jocuri.
Si uite asa, aceste momente de-a lungul timpului au fost primele prietenii care se bazau mai mult pe joaca si pe faptul ca nu era fain sa stai singur in casa si nu ne mai saturam sa stam afara. Parca acuma imi aduc aminte "Mami, ma lasi afara?" sau "Tanti mama lu' Nelutzu, il lasati pe Nelutu afara?", sau "Maaami, arunca-mi cartile de joc!", sau "Maaami, mai stau 5 minute" (si se faceau o ora pana zicea mami "Gata, treci in casa ca e tarziu".
Si atunci aveam prieteni de la bloc, prieteni de la gradinita, prieteni de familie, prieteni de la scoala, prieteni de la servici de la parinti deci mai multe feluri de prieteni :). De cate ori nu v-au intrebat cei mari si curiosi, dar cine e prietenul tau cel mai bun? Si raspundeam mandri la intrebare si poate ca de la an la an, sau chiar de la luna la luna erau altii cei mai buni prieteni; uneori erau aceeasi mai multi ani la rand, dar cateodata se schimbau si relatiile si mutrele.
Si atunci m-am gandit si acum ma gandesc oare cum de renuntam la unii prieteni si ne facem altii pe urma cu care avem si mai mare grija de cele mai multe ori, si invatam multe unii de la altii, si bune si rele.
Daca stau sa ma uit in urma sunt mai multe feluri de relatii si cred ca toti am trecut prin toate.
- prieteni buni care au fost, sunt si vor fi mereu alaturi, chiar daca locuiesc departe sau aproape, chiar daca vorbesti rar la telefon sau pe mail sau ii vezi in fiecare zi, dar cand te intalnesti cu ei simti caldura aceea in imbratisarea lor, simti ca se bucura ca te vad si tu de bucuri ca ii vezi si stati la povesti cu cea mai mare sinceritate, si nu ascunzi de ei nici bune nici rele care ti s-au intamplat pentru ca stii ca niciodata nu vor fi rau intentionati. Sunt mandra ca acum, cand scriu aceste randuri am cateva nume in minte din aceasta categorie si le multumesc din suflet.
- prieteni care vin si pleaca: acestia sunt ca si anotimpurile:
- unii sunt ca vara, foarte caldurosi,lipiciosi, poate chiar posesivi si sunt alaturi la vreme buna, ploi de vara si furtuni, te ajuta la orice si se baga in viata ta ca si cum ar vrea sa o soarba pe toata si sa respire mereu aerul tau. Daca si tu tii la ei, atunci ii lasi sa treaca bariera si le dedici multa afectiune. Partea buna cu acesti prieteni este ca s-ar putea sa te alegi cu un prieten adevarat, poate mai bun decat un frate si, daca ai noroc va fi pentru toata viata. Partea mai putin buna este ca daca se intampla ca acest prieten sa se departeze fara sa stii de ce, sau pur si simplu sa dispara din viata ta cand vine toamna, atunci ii vei simti lipsa ca pe o durere acuta care te intristeaza si te lasa descumpanit, dureaza un timp pana trece, dar lasa cicatrici.
Mai toti am trecut prin prietenii de acest fel, de vara -le zic eu, dar nu ma refer ca au durat doar o vara, calendaristic vorbind, poate a durat multi ani sau putine zile, prin vara ma refer la o perioada frumoasa delimitata in timp. Se poate termina cand trecem dintr-o etapa in alta a vietii noastre, cand ajungem la liceu, la facultate, sau plecam in alt oras, sau daca apar alte persoane in viata unuia din noi, de obicei se schimba ceva pentru ca relatiile acestea sa se termine. In general despartirile sunt dureroase, ne pare rau cand pleaca trenul, dar sunt inevitabile. Prima reactie este fie sa ne facem ca uitam, sau suntem furiosi si dam vina unii pe altii pentru raceala dintre noi, cert este ca orice om cu care am fost cat de cat apropiati lasa o amprenta in sufletul si comportamentul nostru. Trebuie sa treaca o vreme ca sa devenim incet incet mai putin implicati si sa ne uitam in urma cu gandire rationala si sa judecam ce s-a intamplat, unde am gresit si ce e de facut ca sa nu ni se mai intample astfel de despartiri.
Si din acesti prieteni de vara am in minte cateva nume si le multumesc si lor pentru ceea ce am invatat.
- altii sunt ca iarna, apar in momente de frig, inghet, momente foarte grele cand ai nevoie mare de cineva sa te salveze apoi, cand vine primavara dispar din peisaj pentru o vreme urmand ca in alta iarna sa apara din nou atunci cand iti e greu. La acesti prieteni nu stiu explicatia de ce dispar si apar mai ales la greu, probabil ca atunci se unesc fortele oamenilor spre a reusi sa treaca peste momentele grele. Si cei din celelalte categorii pot deveni prieteni de iarna daca stiu ce se intampla, dar de obicei prietenii de iarna simt ei ceva. Mi s-a intamplat, nu o data, ca prieteni cu care ma vad foarte rar si nu prea ne sunam, sa imi dea un telefon sa ma intrebe ce fac pentru ca m-au visat azi noapte sau pur si simplu s-au gandit la mine, de cele mai multe ori suna in momente in care este vreo problema sau ceva, dau un sfat bun astfel incat moralul revine la cote normale sau chiar se rezolva problema, apoi dispar si mai aud de ei peste multa vreme.
Si prieteni de iarna am cativa si le multumesc si lor din suflet ca ma salveaza mereu la momentul potrivit.
- prieteni de la servici: sigur ca relatiile sunt altele, cu unii colegi esti mai apropiat si cu altii mai distant in functie de afinitati, mediu de lucru sau ocazii, dar nu trebuie sa ii uitam nici pe acestia si eu le multumesc mult! Cu prietenii de la servici nu prea povestesti lucruri intime, este o anumita distanta care cred ca trebuie pastrata pentru ca atitudinea profesionala sa nu influenteze viata particulara si invers, dar cu prietenii de la servici poti impartasi probleme de servici, tehnice sau mai putin tehnice, mariri, barfe, mancarea de pranz, poate chiar si un sfat de unde sa gasesc aia sau aia. Asa ca ma bucur foarte tare ca lucrez intre prieteni de servici(unii le spun doar colegi, mie imi place sa spun prieteni de servici) si ca sunt oameni deosebiti si le multumesc si lor pentru asta (si prietenii de la serviciile anterioare se socotesc).

Am terminat monologul prieteniei, concluzia este sa ne bucuram de prieteni si sa fim atenti la ei sa ii pastram si sa ii iubim, am dezvoltat asa de mult pe categorii si povesti pentru ca sa arat ca sunt mult mai multi decat credem si invatam multe de la ei, poate suferim cateodata, dar asa e viata, trebuie sa invatam sa o traim asa cum este.

Sa auzim numai de bine!

Un dans pentru orice varsta?

2009-01-15T10:34:00.004+02:00

Salutare tuturor!

Mai jos este un mic film care mi-a atras atentia si simt ca merita impartasit:
Protagonistii sunt un domn tinerel si o doamna mult mai in etate decat el care danseaza initial pe o melodie superba in varianta originala interpretata de Ben E. King: "Stand by me"(1961) si apoi o salsa veche la fel de originala, cantata parca de lautari spanioli.

Ce e deosebit la tipul asta de spectacol?

Pai 1 - faptul ca domnul tinerel danseaza pe melodii atat de vechi, sunt putini tinerii care stiu si vor sa danseze pe ritmurile acestea vechi si miscari poate demodate
2 - doamna in varsta (eu cred ca peste 70 ani) arata si se misca deosebit de bine pentru varsta ei.
si 3 - faptul ca sala ii aplauda si este o atmosfera placuta.

O sa spuneti ca probabil a fost dansatoare si acuma ii invata pe altii sa danseze si atunci se justifica prestatia ei ... da, poate... dar tot ne da clasa si ne da un exemplu de veselie si optimism.

Daca mamaia asta poate sa zambeasca si sa danseze asa, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu multa munca si noi putem face orice ne propunem? :) Sper...

De ce ne intereseaza ce fac altii?

2009-01-06T14:07:00.012+02:00

Buna dimineata 2009!

De obicei nu sunt prea la curent cu ce se intampla in lumea mondena, in randul celebritatilor sau oare vreau sa zic nulitatilor(?) din Romania noastra draga...
Si totusi, la radio si la tembeliziune sunt foarte des stiri, barfe, cancan-uri si picanterii despre diferite personaje publice si de voie de nevoie mai auzi cate una alta; cine cu cine se mai casatoreste, cine cu cine se mai potriveste, ce mai fac si ce mai zic unii si altii (nu dau nume pentru ca nu am chef sa ma acuze cineva de publicitate gratuita sau defaimare). Stim cu totii ca sunt o groaza de personaje care mai de care mai mediatizate si care dau tonul la moda, dar care sunt si luate de exemplu de catre adolescentii mai creduli, de tineretul infloritor sau chiar si de oamenii mai in etate care zic cu tristete si ironie "asa is timpurile mamaie".

Culmea este ca toate aparitiile deplasate si exemplele nu neaparat pozitive pentru noi, restul taranimii, sunt luate drept bune de tinerii naivi si personalitatile publice sunt incurajate sau blamate pe moment, dar orice ar face, pentru popor tot un exemplu sunt. Si ce zice omul de rand: "pai is permit sa faca aia si aia pentru ca au bani, ce le pasa" sau "daca si x si y au facut cutare treaba, eu de ce nu pot sa fac?" desi nu inseamna neaparat ca e bine ce au facut.
Si asa ...
Dar parca m-am abatut de la subiect si am luat-o un pic pe aratura.

Revin si vreau sa va spun o intamplare care m-a scuturat putin si de aceea am abordat acest subiect: am avut de aceste sarbatori o perioada de leneveala, de odihna cum ii spun eu, am dormit, am mancat, ne-am uitat la tembelizor si ne-am vazut cu o parte din prieteni. In acest context de lancezire (nu stiu de unde am luat cuvantul asta dar nu e de la mine) m-am uitat la tot felul de emisiuni mondene, concursuri, emisiuni de divertisment, filme, stiri, documentare mai rar si asa mai departe... si culmea este ca m-am si simtit bine facand asta.
Dupa o cantitate mare de televizor si de emisiuni asortate romanesti si straine, mi s-a facut putin greata de cele vazute si am simtit nevoia sa vorbesc, sa barfesc mai degraba cu cineva de ceea ce vazusem, de comportamentul si viata unor celebritati. Si uite asa, ma gasesc in mijlocul unor prieteni sa vorbesc despre nu stiu ce nulitate publica despre care am o parere proasta, dar nu stiu ce imi veni, simteam nevoia de a comenta cu prietenii desprea acea persoana, cred ca ma prinsese virusul indobitocirii? sau poate doar am vrut sa aflu parerea prietenilor?... ma rog..

Si ma trezesc cu unul dintre prieteni (nu spui cine, persoana insemnata), ca imi spune pe un ton care mi s-a parut atunci nervos si deranjant, zice: "Stii ceva, ce mai intereseaza pe mine ce face ala? mai bine pune mana pe o carte sa povestim ceva interesant" (poate ca nu a zis chiar asa, dar asa imi aduc eu aminte acum). Faza la care raman cu gura cascata si imi inghit urmatorul cuvant si am zis ceva de genul: "bine, am tacut, sa il lasam pe el sa spuna ceva mai interesant". Cred ca mi-a picat fata un pic, ca am vazut ca lumea din jurul meu, mai ales fetele mi-au luat un pic apararea, ca putem sa vorbim despre ce avem chef, ca poate pe ele le intereseaza. Oricum, momentul era deja trecut, si am ramas sa ma gandesc daca are dreptate sau nu. Pentru restul serii am ramas mai tacuta decat de obicei si ma tot obseda gandul "daca are dreptate?". Nici acuma nu sunt sigura daca are dreptate sau nu, si scriu aici ca poate ma lamuresc si daca ma ajutati si voi poate ajungem la o concluzie.

Rezumand povestea de pana acuma, ma gandesc: "Oare are sau nu sens sa ma intereseze ce fac mondenii? sau si mai mult, are sens sa ma intereseze si sa judec in mintea mea pe unii si pe altii?"

Sunt sigura ca multi dintre baietii, barbatii care citesc aceste randuri se gandesc ca sigur ca a avut dreptate prietenul nostru cand a zis ca e un subiect prost de discutat. Si eu sunt de acord ca nu e unul dintre cele mai destepte subiecte si asta poate fi un subiect de discutat la piata intre zarzavaturi si ca nu ma imbogatesc cu mare lucru daca discut sau vorbesc asa ceva,
DAR
daca urmaresc acum partea simturilor, instinctiva si putin rationala, care de obicei este cea feminina, imi dau seama de o chestie: ca ne face bine sa vorbim si de altii, ca ne face bine sa vorbim si de rai si de buni, ca ne face bine sa vorbim despre comportamentul lor, sa ii judecam constructiv, sa aruncam cu noroi (metaforic vorbind) in oameni care ni se pare ca procedeaza gresit si sa ii aprobam pe cei care credem ca fac bine.
Desi e putin demn de comentat si ca o sa imi pierd si putinii cititori pe care ii am, iata de ce simt ca trebuie sa ne uitam in jur la ce exemple isi alege si promoveaza societatea in care traim. Cred ca e bine sa fim mereu prezenti pentru ca in acest fel intelegem aceleasi lucruri ca si restul societatii.
Nu spun sa urmarim cu buna intentie si constant subiecte mondene, ca aia chiar nu cred ca ajuta la nimic si ne pierdem vremea, dar, daca mai prindem cate un subiect si discutam poate cu prietenii: uite ce a facut ala sau ce a zis alalalt si s-a facut misto de ala sau de ala, nu cred ca e asa o pierdere mare de vreme.
La ce m-a ajutat vreodata pe mine un subiect monden?
Pai m-a ajutat ca sa o lamuresc pe o batranica fara scoala care urmareste televizorul, ca nu e mare lucru daca baiatul ei a divortat, ca sunt si atatea personaje publice care au divortat si sunt poate mai fericiti, deci nu e asa o catastrofa.
Sau cand am auzit de cupluri nepotrivite ca si varsta si ii vad pe micul ecran cat sunt de penibili, sigur ma gandesc ca nu o sa imi incurajez niciodata prietenii sau copii sa faca alegeri gresite;
Sau cand aud ca nu stiu mai care merge la sala si face gimnastica mereu si arata asa de bine, ma gandesc ca uite, daca ea poate eu de ce nu as putea;
Sau cand vad ca nu stiu care a renuntat la fumat prin nu stiu ce metoda, poate ajut pe cineva cu o informatie si fac un bine.
Si uite asa...

Intr-un final, m-am hotarat:
nu ajuta aproape la nimic sa barfim si sa vedem ce fac unii si altii, nici sa ii judecam, nici sa ii injuram. Singurul motiv pentru care merita sa facem asta este pentru a arata compasiune (ca asa e omeneste) daca vedetele trec prin momente mai grele, sau sa ne serveasca drept exemplu de ce e bine si ce e rau, asta pentru ca e mult mai bine sa invatam de la altii decat pe propria noastra piele.

Si inca o chestie: trebuie sa ii dau dreptate prietenului nostru (stie el cine este) si tangential profit de ocazie sa fac o mica observatie: ca e bine si util (mai ales in afaceri) sa urmarim evenimentele zilei (nu neaparat mondene, dar sociale, econmice, politice), sa sesizam oportunitatile, sa respectam omul (oricare i-ar fi meseria) si sa luam ce e mai bun de la fiecare, sa adoptam limbajul diplomatic, elegant si politicos ca asta sigur ne ajuta.

Sa auzim numai de bine!
Cu respect, OP

It's not goodbye, just see you later!

2008-11-20T16:41:00.001+02:00

Asa mi-a zis o colega de la care am luat un exemplu deosebit.

Isi ia o vacanta de trei luni de zile, neplatita ca sa mearga intr-o tara insorita si sa faca scufundari, sa stea degeaba... sa se relaxeze. O sa cheltuiasca toti banii pe care ii are stransi pentru o vancanta de trei luni de zile in care nu va face nimic, se va intalni cu cei dragi si va petrece timp cu ei, va cunoaste alta cultura, va cunoaste oameni, va sta la soare si va face scufundari.

Cati dintre noi ar face asta? Multi ne gandim cum sa ne punem banii la ciorap si sa platim rate sau cum sa ne cumparam un apartament si mai mare sau o masina si mai tare si mai faina... si uite ca mai sunt oameni care pleaca in vacanta...

O sa ziceti ca probabil are bani destui si ca isi permite, acuma nu stiu care e adevarul, dar stiu ca are un apartament cu 2 camere pe care l-a inchiriat si isi plateste rata la el, si cam atat, sta unde o trimite firma, in apartamente inchiriate, sau la hotel, sau la parinti, sau la prieteni, nu e pretentioasa si e o tipa modesta...

Oare eu, tu, care suntem aproape de situatia ei, de ce nu ne gandim la o vacanta de trei luni la soare?

Iarasi raspunsul vostru va fi ca nu ne permitem ... ei, eu nu cred ca ii chiar asa, daca ne facem niste socoteli, si ne uitam bine in buzunar, ne trebuie bani mai multisori pentru biletul de avion, pana unde? nu stiu ... pana intr-una din tarile subdezvoltate din Sud-Estul Asiei, sau pana unde? pana intr-una din tarile Africane? ... nu stiu, zic si eu .. poate ca daca ne scotocim bine de banuti si planuim asta vreo 2 ani, aproape ca putem face asta.

Oare gresesc?

Dar totusi cred ca trebuie sa ai o altfel de gandire ca sa poti face asta, ori noi, romanii nu avem altfel de gandire. Oare de ce ?

ne mai gandim fiecare...
Am povestit si cu prietenele mele si cu toatele apreciem alegerea acestei colege, dar pe de alta parte nu stim daca am putea sa facem noi insine asa ceva.

Astept parerea voastra (chiar si anonima despre acest subiect):)

Toamna asta

2008-11-14T17:34:00.000+02:00

O imagine interesanta de la Manastirea Nicula... atata pace si liniste ... pe drum de toamna.

Multumesc iubite,

Sa auzim numai de bine!

Tequila cu sare si lamaie

2008-11-14T16:35:00.000+02:00

Am vazut de ceva vreme intr-un powerpoint care circula pe emailuri un mesaj cel putin original si care mi-a atras atentia si l-am trimis mai departe persoanelor dragi si care stiu ca au nevoie de incurajare.
Intre cateva linii siropoase era si mesajul:
"Nu uita... daca viata iti da cateva lamai, cere ceva tequila, sare si... cheama-ma!"

Adica cum vine asta?
Din cauza contextului in care era acest mesaj, m-am gandit ca e un mesaj incurajator, trimis intre prieteni si oameni carora le pasa unul de celalalt.

Daca ne gandim la viata de zi cu zi, lamaile simbolizeaza necazurile, problemele, evenimentele acre, inevitabile in viata fiecarui om, pentru unii mai multe, pentru altii mai putine, pentru unii mai grele pentru altii mai putin grele, unii le simt mai mult, altii mai putin ... dar cert este ca fiecare are lamaile lui.
Daca ne gandim la lamaie ca si un fruct sanatos care ne asigura necesarul de Vitamina C, atunci pare ca nu lamaia nu poate fi comparata cu o problema, dar oricum am suci-o, oricum am invarti-o Lamaile sunt acre, ce sa mai vorbim...

Oricum, in contextul mesajului nostru, lamaile sunt problemele noastre...
Prima parte a mesajului este cam trista, acra de-adevaratelea: "Daca viata iti da cateva lamai..." deja te gandesti la problemele pe care le-ai avut sau pe care le mai ai, iti simti spatele si umerii cum se contracta, si capul se apleaca incet in fata sub greutatea gandurilor, privirea ti se pierde in departare... Iti trec prin minte momente grele, in care te-ai vazut singur, parasit, sau furios si inversunat, certaret, acru, razbunator sau in situatii in care nu ai mai putut face nimic
...DAR ...
nu ai vreme prea multa sa te gandesti pentru ca urmeaza o rasturnare neasteptata de situatie: "cere tequila si sare".
Cum adica sa ceri?
Pai cui? Tie insuti, sau altora, sau Divinitatii (indiferent ce inseamna pentru tine asta). Adica sa lupti, sa ceri, sa iti doresti, sa actionezi asa incat sa adaugi sare si tequila ca sa neutralizeze acreala lamaii si duritatea problemei.
Sarea in acest context poate fi componenta de nelipsit in viata fiecaruia, dorinta de viata si puterea de a razbate si de a rezolva cat mai multe probleme.
Tequila inseamna petrecere (pentru mine cel putin).
Cand se termina mesajul simt ca ne pregatim de petrecere, suntem toti prietenii la o masa si vine chelnarul cu un metru de tequila cu sare si lamai ... si randem si glumim si ne simtim bine, si cel mai important este ca suntem impreuna.
Mesajul este cu atat mai optimist cu cate te scoate definitiv din tristetea anterioara si iti ofera o imagine prietenoasa si vesela. Asta nu inseamna sa iti chemi prietenii numai cand ai chef de petrecere, ci ei ar trebui sa iti fie mereu alaturi, chiar si atunci cand nu ii vezi, dar stii ca poti sa te bazezi pe ei oricand pentru tot ce le sta in putere. Prietenii te vor ajuta, vor incerca cat de tare pot ei sa iti aduca o raza de speranta, un zambet la inceput fortat, impresia ca totusi nu esti singur pe lume si ca poti sa o iei de la inceput.

In finalul acestei dezbateri, as vrea sa rezerv cateva linii sa multumesc din suflet tuturor celor care mi-au fost alaturi in cele mai grele momente. Poate ca pe moment nu mi-am dat seama nici eu nici voi, dar am avut atata nevoie de voi si ati fost acolo, fiecare cum ati stiut mai bine.
Va multumesc ca ati adus "tequila si sare" si ca mi-ati fost alaturi! Ma gandesc des la voi, va stiti voi care sunteti, mai multe grupuri in mai multe locatii, si va voi fi mereu recunoscatoare la fiecare in parte. Chiar daca pasii ne-au purtat spre locuri diferite si momentele de atunci s-au atenuat, va am mereu in suflet si ne vom revedea oricand cu drag. Va multumesc! si va doresc numai bine!

De ce...

2008-11-14T16:09:00.000+02:00

Salutare cititorule,
Iata ca am intrat si eu in randul celor care vorbesc singuri, sau isi pun gandurile pe blog (in loc de hartie) si spera ca poate citeste cineva sau doar isi descarca ideile aici.

De ce mi-am facut blog?
Pentru ca am simtit ca trebuie sa imi scriu gandurile in diferite momente, in cateva momente de pauza la servici, fara a astepta seara sau sa intalnirea cu prietenii ca sa povestim. In acest fel voi putea sa pastrez un istoric a diferitelor opinii de-a lungul timpului si probabil peste cativa ani o sa ne uitam in urma si o sa ne amintim, sa radem sau sa plangem de ce scriu aici.

Recunosc ca nu sunt originala, dar nici nu cred ca trebuie mereu sa fim, ci mai bine sa fim agili si sa preluam ce ne place, convine si potriveste pentru ca sa ne fie bine.

Va multumesc inca de acum celor care aveti placerea si rabdarea sa cititi aberatiile mele, o sa ma bucur daca va place ceea ce scriu, dar o sa ma bucur si daca ma contraziceti si putem purta o discutie pe marginea acestor idei (habar n-am in acest moment ce o sa scriu si nici daca voi scrie mai mult decat ziua de azi)...
"Traim si vedem!"
urarea mea este Sa auzim NUMAI de bine!