Tinerete fara batranete... si viata fara de moarte?

Sa ne aducem aminte macar un moment de batranii nostri si de felul in care traiesc in lumea noastra.
E coplesitor sa vezi acest spectacol al batranetii, al suferintei si durerii.
Cine a intrat vreodata intr-un spital sau cine a trait macar cateva zile langa un bolnav imobilizat la pat, cu durerile lui, constient, emotiv, echilibrat si intelept sau poate mai putin prezent si care traieste din vise si remuscari... e pur si simplu dureros pana la lacrimi si cu atat mai dureros este cand nu poti face mare lucru sa alini aceste suferinte, dar poti face multe totusi pentru a alina macar o parte...
Va rog din suflet sa le alinati suferinta: un telefon, o vizita, o imbratisare, sa le spuneti ca ii iubiti, o caldura sufleteasca sa ii tina in brate macar un minut, o privire duioasa ... sau chiar un pachet de biscuiti sa stie ca nu i-ati uitat...
Din pacate uitam mult, uitam cum au avut grija de noi ani de zile, uitam cum ne-au tinut la ei vacantele cand de-abea asteptam sa plecam de acasa, uitam cum ne aduceau ce aveau mai bun pe acasa cand veneau la noi, uitam cum au avut rabdare cu noi, uitam cum ii uitam chiar si acum cand ne bat la cap cu observatiile de moda veche, dar sa nu uitam totusi sa le multumim si sa avem grija de ei pentru ca societatea nu le da nici o sansa. Si chiar si acolo unde le da o sansa sunt umiliti si tratati cu dezinteres ca doar oricum nu mai au mult si le vine trenul.
Ei bine eu refuz sa imi abandonez batranii!!!!!

Poezie de Pasti

Când Pastile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri si dus agale,
Copil ma regasesc în satul meu
La casa batrâneasca de pe vale ;

Simt si acum, pe prispa, dimineata,
Cernându-si fluturasii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingasie fata
Ciresii alintându-se în floare,

Si-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi “ziua buna”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnita batrâna ;

Se anunta o mare sarbatoare,
Iar martora era si Luna plina :
Va coborî din morti, spre Înaltare
Isus, a lui Maria, cu lumina !

Ca începea asa o primeneala,
Miresmele de flori de liliac,
Si lutul proaspat, iz de varuiala,
Se vânturau prin usa din cerdac,

Ne usuram si trupul de povara
Si sufletul cumva de-am suduit,
(Scapam si eu atuncea de ocara,
În ziua când mergeam la spovedit !)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, ca ne rodea burtica,
Ne mai spurcam si noi, deh, la mâncare,
Ca popa nu stia, zicea bunica,

Dar totul se facea cu rânduiala
Si toate le-asezau la locul lor,
Stiau batrânii bine, fara scoala,
Cum sa-L primim pe-al lumii Salvator…

……………………………………

În miez de noapte, satu-n asteptare,
Biserica-ntr-o hora o strângea,
Lumini se aratau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paste si lumina,
Bunica ne dadea miel din cuptor,
Iar ouale-asteptau pe masa plina
Sfintite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe lunca ne-ntâlneam
Gatit în straie noi, cum altul nu-i,
Caci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se nastea si la-nvierea Lui,

Si câta bucurie, ‘ntregul sat,
Oua ciocnind cu mare si cu mic,
“Cristos a înviat ! Adevarat !”
Pe pajistea cusuta-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeasi lunca mândra ca o ie,
Mi-a dat ca sa le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Marie…..

As vrea sa vin din nou în satul meu,
În zi de Pasti, în zi de sarbatoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare…..

E Paste iar si Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mari, de al meu sat,
O lacrima de dor mi se prelinge…..

Simt o speranta-n suflet cum izvoare
Din flacara-I ce arde, tumultoasa,
La ziua si satucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasa.

(Valeriu Cercel)

Broscuta - prajitura copilariei

Azi a fost o zi deosebita pentru mine, daca ma intrebati de ce, habar n-am, nu stiu de unde a venit acest aer de copilarie.
Azi m-am trezit cu chef de adolescenta, m-am imbracat cu o fusta scurta cum purtam in liceu, cu cizme cu toc. Cine ma cunoaste in ultimii ani numai, se intreaba acum de unde am eu asemenea haine, ei bine am, de cand eram twenty one:).
Am mai pus in graba ceva comod (o camasa, esarfa neagra si o vesta) si am lasat parul valvoi ca nu imi place sa pierd vremea cu detalii.
Surpriza a fost pentru mine cand multi colegi si colege au observat schimbarea de look, poate ca ar fi trebuit sa ma simt bine ca lumea ma baga in seama, dar foarte ciudat ma gandeam ca oare cat de banala pot sa fiu in restul timpului daca o simpla tinuta vestimentara poate sa aduca comentarii atatea, de fapt stiam ca haina face pe om, dar nu credeam chiar asa...
Oricum, am trecut repede peste astfel de ganduri ca am fost prea ocupata sa ma simt twenty one (nu scriu in romaneste ca nu imi vine sa cred ca nu mai am aceasta varsta si ar fi prea dureros pentru mine sa scriu in cifre si legal ca nu mai sunt twenty one.
Si inca am mai facut ceva deosebit azi, am mers singura pe strada si am privit la trecatori in timp ce mancam o prajitura. Nu orice prajitura, ci o broscuta, sigur, in forma de prajitura. Stiti care? aia cu aluat ca de salam de biscuiti, cacao si o usoara aroma de rom. Nu cred ca nu stiti, cei care sunteti usor trecuti de twenty one trebuie sa stiti despre ce vorbesc.

Cred ca am simtit gustul copilariei sau de fapt adolescentei? Un moment de fericire ca sunt iarasi copil; ca pot sa mananc pe strada o prajitura, ca m-am murdarit si pe fata si pe maini, nu e usor sa mananci o prajitura in mers.
Cum e? E dulce si simpla si trebuie mancata cu pofta ca e mica si se termina repede, apoi trebuie stinsa cu multa apa - ca la twenty one in serile de betie.
S-a terminat broscuta si eu am ramas cu gandul la ea, am revenit la servici si eu am ramas cu gandul la ea, am mers acasa tot cu gandul la ea... la varsta de twenty one, vara, in vacanta, acasa.

Daca amintirile v-au multumit pentru macar o secunda ma declar multumita!
PS: nu sunt nici high nici drunk, doar older :-)

Sa auzim NUMAI de bine!

Curaj

Salutare onorabililor!
De data asta nu mai lungesc vorba.
Pentru azi am un singur secret care poate e adevarat, sa ne gandim un pic la el.
"Curajul nu e lipsa fricii, ci abilitatea de a actiona chiar daca te temi!"
Sa auzim NUMAI de bine!

Downshifting

Salutare dragi prieteni!
Dupa lungi cautari si subiecte care pareau neinteresante, iata ca am regasit un pic de entuziasm sa mai impartasesc cu toata lumea cateva ganduri.

De cele mai multe ori in viata mea s-a adeverit zicala "nu e pentru cine se pregateste ci e pentru cine se nimereste". Inteleg prin asta ca unele planuri gandite, pregatite, momente de despicat firul in patru sau doar simple ingrijorari nu s-au intamplat conform celor prevazute. Nu o data mi s-a intamplat sa traiesc "agile" si sa fie nevoie sa ma adaptez la conditiile date, sa gasesc solutii din zbor, solutii total diferite de ceea ce aveam planificat pana in acel moment. Am trecut si prin momente in care schimbarile de planuri si rasturnarile de situatii m-au afectat si mi-au intunecat gandirea pentru o vreme, dar, din nou, omul are o capacitate enorma de adaptare si se pare ca nici eu nu fac exceptie de la aceasta regula.

No asa, dar probabil ca va ganditi ce mi-a venit sa vorbesc despre subiectul acesta cu planificarea si cu lucrurile neasteptate, mai aveti putintica rabdare ca vine si legatura cu titlul acestei postari.

Cu totii planificam sa fim cei mai sanatosi, cei mai destepti, cei mai frumosi, cei mai bogati, cei mai faimosi, cei mai manageri si alte dorinte la superlativ; pentru toate astea muncim cat mai mult ne sta in putere si ne sacrificam uneori timpul, facem compromisuri pentru visele noastre de preamarire si satisfacerea orgoliilor noastre.

Planurile ... uneori ies uneori nu... Se poate sa ne dam seama dupa un timp ca investirea in pozitii inalte ierarhic sau in joburi de publicitate, faima si lauda, s-ar putea sa nu fi meritat in raport cu efortul depus si cu timpul pierdut.

Unde este linia de echilibru?

Cred ca trebuie sa fie in acelasi timp curajosi si cu o gandire limpede cei care stiu ce doresc sa faca cu viata lor, trebuie sa stie care este limita dintre a munci pentru a trai, si a trai pentru a munci.
Cred ca fiecare din noi am putea sa ne intrebam in ce categorie suntem?
Cu siguranta ca toti vom raspunde ca muncim pentru a trai, pentru ca ne dorim cu totii un trai decent si cum altfel sa castigam bani decat prin munca - de acord.
DAR
De fapt aceasta zicala ne poate pacali amarnic, adica suntem in continuare de acord cu "muncim ca sa traim", dar intrebarea de fapt este cum sa traim? ce ne ofera banii castigati din munca noastra? ce putem face in timpul in care nu muncim? cat timp mai ramane in afara muncii?
Ne-a intrat in cap inca din copilarie ca daca muncesti mult si bine o sa ai un viitor bun si este inca valabil acest lucru, dar cu maaaaare atentie, pacaleala intervine atunci cand uitam sa mergem acasa, sau mergem acasa si ne gandim tot la servici, sau mergem acasa si ne apucam de alta munca, sau mergem acasa si ne cream alte frustrari legate de ce vedem la televizor, sau ne gandim mereu la ce sa ne mai cumparam si unde sa mai calatorim si iarasi ne planificam alt proiect care ne va inrobi din nou pentru o buna bucata de timp... si uite asa ani la rand o sa ne trezim, daca ne trezim vreodata, ca suntem niste roboti si ca nu am facut altceva decat sa castigam bani pe care i-am cheltuit la fel de repede si ne-am imprumutat pe la banci facandu-ne astfel robii altora ... si uite asa...

Cineva o sa spuna, bine, si atunci ce vrei sa facem? sa stam cu totii in varful patului si sa nu facem nimic?...

Raspunsul este "Sigur ca nu", trebuie cumva sa facem toate astea, sa muncim, sa mancam, sa ne plimbam, sa ne cumparam lucrurile pe care ni le dorim, dar cu ce atitudine, cu ce pret, cu ce gandire si in ce cantitati?

Unul din raspunsurile momentului vine de la un "trend" initiat pe la americani de prin 1990: "downshifting".
Daca ne luam dupa sensul original in care este folosit acest cuvant de soferi, inseamna a "retrograda" dintr-o viteza mai mare intr-o viteza mai mica a cutiei de viteze.

Cam asa ceva inseamna si pentru oameni, este un concept, in care alegem sa "retrogradam", sa traim mai simplu, sa scapam din cursa obsesiva a materialismului si sa reducem stresul si costurile emotionale care vin o data cu ritmul de viata alert indreptat mai ales spre bunastarea materiala.

"Dowshifting" incearca sa gaseasca un echilibru intre placere si munca, incearca stabilirea viselor spre implinirea personala si a relatiilor intre oameni, si nu incurajeaza fuga dupa bani si bunuri materiale.

Chiar daca nu folosesc acest termen, sunt multi oameni care traiesc deja dupa acest concept, fenomenul este dezvoltat in Europa de Vest si se refera la acele persoane care prefera sa isi petreaca mai putin timp muncind si mai mult facand lucruri simple: plimbari, vacante la tara, calatorii lungi cu trenul si cu barca...

"Downshifting"-ul s-a nascut din refuzul societatii occidentale de a deveni sclavul valorilor materiale si de a consuma toata existenta alergand dupa bani, dupa o pozitie ierarhica; inseamna refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari... Ideea de baza este ca
de fapt, calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material - nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit în viata -, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel încât sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare e vorba de o etica a muncii.

Nu pot sa spun ca sunt de acord cu extremistii, adica refuzul pozitiei sau banilor, dar as vrea sa nu devin sclava acestor valori si sa stiu sa ma bucur de lucrurile si intamplarile mici si frumoase de zi cu zi.

Acum ca am invatat ce inseamna "downshifting" ma gandesc ca cel mai bine ar fi sa ramanem in echilibru, sa luam ce e bun si ce ni se potriveste de la fiecare trend si din fiecare moda... si sa ramanem fiecare in barca lui si in visele lui, fara sa fim rigizi, dar totusi cu coloana vertebrala ancorata in realitate!

... si cel mai important sa nu uitam sa traim!


PS: Iata ca din nou, dupa atata vorbarie tot intre idei am ramas, tot la valorile individuale, nu pot sa condamn nici pe unii nici pe altii, nici materialistii nici "downshifter"-ii ...
.....fiecare e liber sa aleaga cum doreste sa isi traiasca viata!
Fie ca si acest post sa aduca o informatie noua voua celor care cititi si sa va hotarati singuri destinul.

Cu drag,
LOO

Hristos a Inviat !

Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.

Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.

In stupii de albina fara gres,
In vantul care sufla mangaios
In ramura-nflorita de cires
Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos?

Ai cantarit cu mintea ta crestine
Cat bine ai facut sub cer umbland,
Te simti macar acum pornit spre bine
Macar acum te simti mai bun, mai bland?

Simti tu topita-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura?
Iubirea pentru semeni o simti iar?

O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur macar azi te-au imbracat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!
de Vasile Militaru

A world without Romania